Necesitatea lucrării vine din nevoia de creştere a productivităţii şi de uşurare a muncii omului prin introducerea unor sisteme robotice mobile flexibile cooperative, capabile să comunice şi să se sincronizeze pentru realizarea de operaţii complexe într-un mod cât mai natural şi asemănător comportamentului uman. În prezent, abordarea şi utilizarea echipelor de roboţi pentru realizarea de activităţi în medii industriale întâmpină o serie de limitări şi de probleme încă nesoluţionate total precum: comunicarea între agenţii echipei, percepţia mediului de lucru, interacţiunea robot-robot,planificarea bazată pe sarcini, interacţiunea utilizator-echipă. Programarea clasică a echipelor de roboţi, inclusiv a celor care cuprind şi roboţi nu răspunde întrutotul tendinţelor actuale de integrare a acestora în mediile industriale, care implică execuţia de operaţii care nu ar putea fi realizate de un singur robot. Pentru eliminarea dezavantajelor specificate s-a considerat oportună realizarea de cercetări privind conceperea unor sisteme robotice în echipă, cu precădere bazate pe cooperare, care au la bază comunicări complexe, precum şi un nivel ridicat de flexibilitate şi eficienţă în execuţie.

Book Details:

ISBN-13:

978-3-639-73450-8

ISBN-10:

3639734505

EAN:

9783639734508

Book language:

Romanian

By (author) :

Ninett Alina Panfir
Radu Urdea
Gheorghe Mogan

Number of pages:

172

Published on:

2017-04-27

Category:

Other