Neoplatonism și creștinism: negație și transcendență

…nu e nici suflet, nici intelect și nu are nici imaginație, opinie, rațiune sau înțelegere. Nu e nici cuvânt, nici intelecție. Nici nu se spune, nici nu se înțelege. Nu e nici număr, nici ordine, nici mărime, nici micime, nici egalitate, nici inegalitate, nici asemănare sau neasemănare; nici imobil, nici în repaus, nici în mișcare. Nu are nici putere, nu e nici putere sau lumină. Nu viețuiește, nici viață nu este. Nu e nici ființă, nici eternitate, nici timp. Nu există atingere inteligibilă cu ea, nici cunoaștere științifică, nici adevăr nu este, nici împărăție, nici înțelepciune. Nu e nici unul, nici unitate, nici dumnezeire sau bunătate. Nu e nici duh, cum îl știm noi, nici fiime, nici paternitate, nici altceva din ale noastre sau ale altcuiva dintre existențele cunoscute. Nu e nici ceva din cele ce nu sunt, nici ceva din cele ce sunt, nici nu o cunosc pe ea cele ce sunt /ceva/, ce [anume] este ea (…). Nu este nici cuvânt al ei, nici nume, nici cunoștință. Nu e nici întuneric, nici lumină, nici eroare, nici adevăr (Dionisie Areopagitul, De mystica theologia V).