„În urma eforturilor sale de cercetare, Daniel Gligore a pus în discuţie un element deosebit: momentul întemeierii Mitropoliei Ungrovlahiei. În general, acesta este considerat a fi fost în anul 1359, când I.P.S. Hyacynth şi-a stabilit reşedinţa la Curtea de Argeş. Daniel Gligore, pe bază de documente, demonstrează că şi Dobrogea, implicit Vicina, se găseau în Ungrovlahia, adică în Ţara Românească. În acele condiţii, desigur, aducerea scaunului mitropolitan de la Vicina la Curtea de Argeş nu a însemnat crearea unei noi instituţii ecleziastice a ţării, ci translatarea sediului acesteia dintr-un centru în altul. Este o idee nouă pe care o susţine argumentat documentar autorul. De aici şi implicaţia deosebită asupra discutării şi rediscutării vechimii Mitropoliei Ungrovlahiei. Evident, aceasta devine cea mai veche din arealul românesc. Un alt element important al lucrării de faţă îl constituie demonstraţia că locul de venire şi stabilire a noului mitropolit a fost Curtea de Argeş. Acesta a fost pregătit cu atenţie de Basarab I Întemeietorul şi de fiul şi urmaşul său, Nicolae Alexandru.” (Profesor univ. dr. Radu Ştefan VERGATTI, Membru al Oamenilor de Ştiinţă din România)

Book Details:

ISBN-13:

978-613-9-41476-5

ISBN-10:

6139414768

EAN:

9786139414765

Book language:

Romanian

By (author) :

Daniel Gligore

Number of pages:

276

Published on:

22.05.2019

Category:

Religion / Theology