Diplomația României la OSCE în Caucazul de Sud și Asia Centrală

Această carte abordează o problemă puţin analizată în mediul ştiinţific românesc, problema priorităţilor României în abordarea cuprinzătoare a securităţii în Caucazul de Sud şi Asia Centrală din perspectiva OSCE, prin evidenţierea unor aspecte care au determinat şi o serie de preocupări ştiinţifice în rândul specialiştilor din domeniu, cu predilecţie, după anul 1989, dar și a experienței personale dobândite prin intermediul participării la activitățile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Am dorit să demonstrez că statul român a dus o politică externă activă, prin implicarea de-a lungul perioadei de la crearea CSCE/OSCE şi până în prezent în reducerea riscurilor la adresa securităţii din regiunea menţionată, de interes major pentru România, într-o manieră structurată, aferentă “pilonilor” sau “dimensiunilor “ specifice OSCE. România a încercat să ofere soluţii care se potriveau realităţilor locale, nu să accentueze aplicarea mecanică a unor obiective abstracte; a evitat să arate cu degetul anumite state ale regiunii care comiteau abateri; a preferat calea dialogului şi a promovat cooperarea şi egalitatea, evitând situarea pe poziţiile de profesor-elev.