GlobeEdit ( 2022-01-24 )
€ 32,90
Prezenta Metodologie de evaluare a riscului de pierdere a mântuirii omului este un concept nou, propriu, generat din Managementul Riscului și al Securității, destructurat și compus din nou pe concepte și nuanțe biblice și vine ca necesitate a abordării preventive a riscului de pierdere a mântuirii omului și poate fi folosită de către biserică și/sau credincios în scop de zidire și/sau mărturisire, iar după aplicarea ei se pot genera strategii de stabilitate, dezvoltare și siguranță.Consider că orice biserică indiferent de denominațiunea acesteia trebuie să abordeze preventiv problema pierderii mântuirii omului credincios și să dețină strategii de stabilitate, dezvoltare și siguranță, consolidând astfel relația dintre biserică, credincios și Dumnezeu. În aceeași notă, consider că orice credincios indiferent de denominațiunea acestuia, trebuie să se cerceteze (preventiv/corectiv) pe sine în fiecare moment, să-și mărturisească păcatele (în caz că are) în fața lui Dumnezeu și în fața autorităților bisericești, iar în urma rugăciunii și/sau a postului, să devină liber de acele păcate și să trăiască o viață curată și sfântă înaintea lui Dumnezeu.
Book Details: |
|
ISBN-13: |
978-620-0-63194-7 |
ISBN-10: |
6200631948 |
EAN: |
9786200631947 |
Book language: |
Romanian |
By (author) : |
Daniel N. FÎȚĂ |
Number of pages: |
104 |
Published on: |
2022-01-24 |
Category: |
Religion / Theology |