GlobeEdit ( 2016-08-26 )
€ 69,90
Evaluarea obiectivă a calităţii energiei electrice este realizabilă prin măsurări/monitorizări ale parametrilor caracteristici. Rezultatul măsurării reprezintă informaţia cantitativă/calitativă ce caracterizează mărimea sau parametrul evaluat şi descrie fenomenul cercetat. Calitatea şi utilitatea rezultatului măsurării sunt determinate de exactitatea (acurateţea) şi incertitudinea de măsurare (precizia) cu care se efectuează măsurarea. Dată fiind complexitatea fenomenelor care se pot manifestă în reţelele electrice de distribuţie, în lucrare au fost abordate definiri şi descrieri ale paramterilor ce caracterizează calitatea energiei electrice, tehnici şi metode de măsurare/monitorizare, aspecte privind alegerea şi utilizarea adecvată a mijloacelor de măsurare, precum şi circumstanţele evaluării şi exprimării incertitudinii de măsurare, în vederea obţinerii unor rezultate cu un nivel adecvat de încredere. Prezenta lucrare se adresează specialişitilor care au preocupări în evaluarea calităţii energiei electrice, în condiţii impuse prin clauze contractuale şi/sau pentru stabilirea încadrării în limitele impuse, ori au de soluţionat probleme de compatibilitate electromagnetică.
Book Details: |
|
ISBN-13: |
978-3-330-71384-0 |
ISBN-10: |
3330713844 |
EAN: |
9783330713840 |
Book language: |
Romanian |
By (author) : |
Niculai Stanciu |
Number of pages: |
256 |
Published on: |
2016-08-26 |
Category: |
Electricity, magnetism, optics |